Despre dezbateri

             Despre competiţiile-dezbateri la care participa acum elevii de liceu si studentii, ar trebui sa se scrie mai mult ca sa se stie cat mai multe si sa  se ajunga ca aceasta practica sa apara intr-un cadru cat mai institutionalizat si de la varste cat mai fragede. Am inteles ca exista olimpiade si concursuri internationale, ceea ce este absolut minunat, dar această formă de exersare a exprimării libere, care incepe cumva de la liceu, ar fi salutar sa aiba debutul inca din scoala gimnaziala, asa copiilor le-ar creste capacitatea de intelegere si de exprimare mult mai devreme, iar cliseele anchilozate practicate in scoala, cu invatatul pe de rost, i-ar afecta mult mai putin. Aceasta forma de exersare a exprimarii libere, civilizate, organizate, a propriilor opinii a pătruns în instituţiile şcolare de la noi si se stie ca echipele româneşti au mari succese în străinătate.  Dar  cum am mentionat, despre aceste succese se vorbeşte foarte putin, iar in mass-media referirile sunt sporadice si lipsite de semnificatie.

In cadrul acestor competiţiile de dezbateri, tinerilor li se propun diverse idei, teme, opinii, pe care trebuie să le susţină sau, dimpotrivă, să le combată, cu argumente bine structurate. Participantii isi folosesc cultura, inteligenţa, informaţiile, stilul personal de prezentare . Competitiile sunt o imbinare a statisticilor cu farmecul, cu  emoţiile, cu nivelul de civilitate si nu in ultimul rand, este vorba despre  fairplay, despre corectitudine. O asemenea competiţie le cultiva tinerilor deprinderea de a purta un dialog civilizat, chiar cînd se afla pe poziţii diametral opuse faţă de interlocutor. Dezbaterile au reguli bine puse la punct, astfel încît trairile personale sa nu afecteze si  să înlocuiască argumentele, iar dorinţa de a cîştiga cu orice preţ să nu însemne abdicarea de la normele educatiei sau ale logicii. Concurenţii îşi expun argumentele, au dreptul să ceară intervenţia imediată în discursul adversarului, după cum adversarul are dreptul să o refuze.  Apoi tinerii se confrunta cu probleme reale ale lumii, probleme care nu tin de  vîrsta lor, ci de viitorul lor. Abordarea unor asemenea probleme ii obligă să facă apel atat la experienţe personale, cat si la informarea şi la orientarea în alte domenii: culturale, sociale, economice, politice . Sunt abordate teme de tipu - „Ţările ale căror companii, prin activitatea lor economică, poluează alte state ar trebui să dea dreptul cetăţenilor afectaţi să imigreze pe teritoriul lor?“, „Ar trebui interzis femeilor să devină mame-purtătoare?“, „Patronii ar trebui să îşi împartă profitul cu angajaţii lor?“

In fata unor astfel de teme, în care participarea lui directă este inexistenta, tînărul capătă mai lesne capacitatea de a lua decizii raţionale, benefice, verosimile, în absenţa iritărilor personale, a emotivităţii necontrolate, a interesului privat. Exersarea empatiei este cheia de bolta a acestor dezbateri, fiindca nu alege, după înclinaţiile proprii, poziţia de pe care va lupta, ci primeşte, pur şi simplu, sarcina de a susţine sau combate o opinie, dincolo de convingeri personale, educaţie, sentimente, modele, mediu social sau cultural. Este un exercitiu de mare implicare sa  găseşti argumente împotriva informatiilor si datelor cu care te-ai născut şi ai crescut, asa ajungi sa-ti învingi prejudecăţile, tabuurile. 

Ca pledoaria mea sa razbata si dincolo de lumea scolii si acest tip de activitate sa se practice nu numai in licee si facultati, ci si in scoli gimnaziale dau mai jos marturia unei tinere, care a fost membra unui club de debate din cadrul unui liceu.
Cristina Golomoz - Studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, anul II; bursieră la Institute d'Ëtudes Politiques de Bordeaux
’’Pentru că devii debater cu acte în regulă abia după ce participi la competiţii, îmi este imposibil să nu le evoc aici. Voi descrie această parte a vieţii de debater ca fiind o activitate utilă şi agreabilă (în fapt, savuroasă de-a dreptul), ce include atât modul formal de interacţiune între jucători şi arbitri, cât şi pe cel informal, aşteptat şi celebrat cum se cuvine. N-aş vrea să credeţi, însă, că perioadele în afara competiţiilor însemnau, pe vremea mea (sunt convinsă că nici acum), oameni scortoşi şi discuţii plictisitoare. Deloc! Brainstormingul, cercetarea şi construcţia cazurilor se tranformau de multe ori în zile şi nopţi în care îţi storceai creierii încercând să mai găseşti un argument, o dovadă sau o reconstrucţie pe care să o scoţi neaşteptat la vorbitorul 2. Dar aceste discuţii se purtau între oameni care îţi deveniseră deja cei mai apropiaţi prieteni, astfel încât totul începea şi se termina în râsete şi amuzament. Şi acum, uitându-mă în jurul meu, imi dau seama că majoritatea prietenilor mei sunt foşti sau actuali debateri. În interiorul acestui grup reunit, vei auzi de multe ori (fie că e vorba de tradiţionalul joc "Mafia", fie că nu) spunându-se: eu vreau să aud un argument clar!. În final, ceea ce doresc să subliniez este faptul că a face dezbateri nu este deloc o activitate extraşcolară oarecare, ci una care te învaţă să gândeşti structurat şi să discerni argumentele sau lipsa lor.’’