„Școlile bune stabilesc standarde
bune, unde profesorii furnizează modele pozitive decomportament, unde elevii sunt lăudaţi şi li se ofeăocazii de a-şi asumaresponsabilitatea, unde condiţiile generale de
învăţare sunt bune, iar lecţiile sunt binecoordonate“
(Rutter,1979)
Despre incluziune și educație incluzivă în România
Incluziunea
„Incluziunea” se referã la faptul
că oricine, indiferent de deficienţa sa sau de dificultăţile pe care le
întâmpinã în învãţare, trebuie tratat ca un membru normal al societăţii, iar
diversele servicii speciale de care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul
serviciilor sociale, educaţionale, medicale si celelalte servicii puse la
dispoziţia tuturor membrilor societăţii.
Ce
este educația incluzivă?
Mai nou se vorbeşte şi
despre conceptul de educaţie incluzivă care are la bază principiul dreptului egal la educaţie pentru
toţi copiii, indiferent de mediul social saucultural din care provin, religie,
etnie, limbă vorbită sau condiţiile economice în caretrăiesc
Poate
fi considerată totodată drept valorizarea egală a tuturor elevilor şi a
personalului didactic şi nedidactic(familia),creşterea participării tuturor
elevilor la educaţie şi, totodată, reducerea numărului celor excluşi din
cultura, curricula şi valorilecomunităţii promovate prin şcoala de masă.Are în
vedere un lucru destul de complicat și anume restructurarea culturii, a
politicilor şi a practicilor din şcoli, astfel încât elesă răspundă diversităţii
elevilor din localitate și totodată reducerea barierelor în învăţare şi
participare pentru toţi elevii, nu doar
pentru
cei cu dizabilităţi sau cei etichetaţi ca având „nevoi / cerinţe educative
speciale”.
Mai exact...
Şcoală
incluzivă este acea unitate
de învăţământ în care se asigură o educaţie pentru toţi copiii şi reprezintă
mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii
din aceste unităţi de învăţământ beneficiază de toate drepturile şi serviciile
sociale şi educaţionale conform principiului "resursa urmează copilul".
§ nu selecteaza si nu exclude;
§ este deschisa, toleranta, prietenoasa si democratica;
§ este naturala prin eterogenitatea ei
§ valorizeaza toti elevii;
§ se adapteaza la diversitatea nevoilor educationale si la particularitatile
de invatare si dezvoltare
Pornind de la această realitate, în
literatura de specialitate sevorbeşte şi despre clase incluzive în care pot fi integraţi un număr limitat de copii
cucerinţe educative speciale (de regulă între 1 şi 4 copii cu CES) în baza
Legii 84/1995,art.41, alineatul 2.
În România
Suntem
încă în faza de început timid al educației incluzive,cu toate că experiența
țărilor europene ne arată că această problematică a includerii și integrării
tuturor copiilor,indiferent de deficienți este o chestiune realizabilă și cu
efecte benefice pentru întreaga societate și pentru educație și pentru
societate.
Trebuie
specificat că educaţia, deşi afl ată într-o reformă prelungită, nu acoperă
deocamdată decât educaţia şcolară (copiii) şi există doar încercări de
extindere către educaţia părinţilor şi a familiilor. În acest sens, educaţia
persoanelor cu dizabilităţi nu se referă decât la ceea ce se realizează pentru
şcolarizarea şi integrarea copiilor cu dizabilităţi prin responsabilitatea
Ministerului Educaţiei şi aproape deloc la tinerii şi adulţii cu dizabilităţi.
Deşi sunt exemple de
programe derulate de organizaţii neguvernamentale în favoarea persoanelor cu
dizabilităţi (tineri şi adulţi), precum şi programe de educaţie pentru
categoriile cele mai vulnerabile, dizabilităţile asociate şi cele profunde,
severe, totuşi, la nivel naţional, nu se cunoaşte numărul acestora, nu sunt
luate măsuri coerente de sprijin şi nu există programe eficiente. Mai mult,
pentru persoanele adulte cu dizabilităţi severe şi profunde nu există programe
de educaţie. Pentru copiii cu dizabilităţi severe şi profunde afl aţi în
instituţiile rezidenţiale, nu este un Curriculum Naţional.
Educația
- un drept
Starea de fapt în România surprinde o situație interesantă
: dreptul tuturor copiilor şi a persoanelor cu dizabilităţi la educaţie, deşi
recunoscut în Constituţia României şi în Legea
învăţământului,
nu are încă aplicabilitate totală în practică. Educaţia este un bun necesar
tuturor persoanelor, în special atunci când acestea se găsesc într-o situaţie specială
şi au anumite limitări în învăţare şi participare. Dacă greşelile şi
stângăciile reformei educaţionale au ca victime generaţii de copii şi adulţi
care găsesc în şcoală un factor de presiune şi nu un sprijin, pentru persoanele
cu dizabilităţi riscurile se acumulează. Practic, situaţiile determinate
de
dizabilitate fac ca elevii şi tinerii cu diferite limitări în participarea la
şcoală şi în programe educative să fi e excluşi prin imposibilitatea de a
răspunde cerinţelor acestora. Deocamdată şcoala nu răspunde nevoilor elevilor,
ci elevii trebuie să fi e apţi de a face faţă cerinţelor exprimate de şcoală.
În final,iată și două filmulețe legate de perspectiva socială a incluziunii și părțile benefice ale acesteia :

O temă foarte interesantă și chiar dacă pare foarte nouă, este studiată de foarte mult timp. Pare nouă poate pentru că, așa cum ați spus și voi, în școala românească nu s-au schimbat prea multe din această perspectivă. Care credeți voi că sunt pașii ce ar trebui urmați? Ce ar putea face profesorul în clasă în acest sens?
RăspundețiȘtergerePS: Este bine să menționați și referințele bibliografice.
Tema ni s-a părut și nouă foarte interesată tocmai datorită noutății de care se,,bucură,,la noi în țără.În ceea ce privește opțiunile profesorilor, după părerea noastră acestea nu sunt prea multe, schimbarea necesitând implicarea unor mecanisme înalte ale statului. Ca și în țările în care educația incluzivă a fost deja implementată cu succes(Finlanda), un bun început ar fi demararea unui proces amplu de formare a profesorilor, tocmai pentru a se pune baza teoretică a conceptului.Bineînțeles,procesul de formare ar trebui să includă numai acei profesori care își doresc cu adevărat acest lucru, tocmai pentru a nu interveni factori subiectivi care să îngreuneze tot mecanismul. Trecerea de la teorie la practică ar putea fi materializată prin colaborarea între școlile de masă și cele speciale, lucru pentru care se militează deja chiar de către părinți în țări precum Germania,Franța). În România, demersuri legislative se fac încă din 1990(recunoaşterea şi ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului)iar numeroase ONG-uri au facilitat de-a lungul timpului informarea cetățenilor. Cu toate acestea însă procesul de incluziune este foarte lent, părinții fiind constant indemnați să-și înscrie copiii cu dizabilități totdeauna în școlile speciale. De aceea, nu numai profesorii sunt cei responsabili pentru buna desfășurare a procesului de incluziune, ei sunt parte din ecuație alături de legislație, părinți, intreaga societate(care contribuie momentan cu un punct de vedere mai decgrabă excluziv la adresa persoanelor cu dizabilități). Un efort comun al acestor 4 componente ar putea duce la rezultate interesante, după părerea noastră.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru răspuns! Interesant!
RăspundețiȘtergereDin punctul meu de vedere, schimbarea ar trebui sa vina din partea parintilor. Pentru ca, personal, nu imi place sa dau vina pe stat cand intr-o democratie puterea sta, mai mult sau mai putin formal, in mana poporului. Cred ca toate aceste lucruri ar trebui implementate din propria initiativa a parintilor. Nu poti critica statul pentru ca nu-ti educa odrasla asa cum doresti, cand de fapt nu vii cu aportul tau. Consider ca lumea se invarte in jurul cozii si lipseste initiativa tocmai de la cei care ar trebui sa o aiba in principal: parintii. Asta cel putin pana la o varsta mai mare a copilului, cand isi va putea sustine singur opinia/preferintele. Apoi, daca aceasta se intampla, iar profesorii nu respecta, punctul de interes se focuseaza pe ei. Insa nu sunt de acord sa blamam sistemul pentru...lipsa de intiativa a beneficiarilor. Eu asa vad lucrurile-vrei o schimbare, nu o critici, ci depui tu insuti efort sa se produca.
RăspundețiȘtergereCorect, nu te pot contrazice! Dar trebuie să ne gândim și la părinții care nu au posibilități să se informeze, să finanțeze etc. Cred în general că nu trebuie să blamam pe nimeni, ci să gasim soluții împreuna: părinți, profesori, specialiști...
RăspundețiȘtergereIn ceea ce ma priveste, problema scolii inclusive este de actualitate mai peste tot in lume, obstacolul valorificarii tuturor elevilor fiind greu de depasit din varii motive, unele bine mentionate si de voi. Ma gandesc ca aspectele ce tin de diversitatea rasei umane vor continua sa produca un dezechilibru in cadrul institutiilor scolare, nemultumiriile urmand sa creasca, iar solutiile sa devina din ce in ce mai superficiale. Nu vreau sa par negativista, dar din punctul meu de vedere, notiunea de "toleranta" are un efect de scurta durata, cu un substrat lipsit de adancime considerand doctrina multor popoare si multor religii, aspecte care ne despart ca indivizi. Acestea sunt straine acestui termen de actualiatate numit "toleranta" cand vine vorba de principiile pe care le au la baza, principii neintelese/neacceptate de restul. (Blog: seizeyourcourse.wordpress.com)
RăspundețiȘtergereSunt total in contra discriminarii, deci mi-ar placea sa trecem si in Romania de aceasta problema si sa reusim sa implementam ideea de scoala inclusiva.
RăspundețiȘtergere